fbpx
 
S-a spart gașca! 5 tineri din București, reținuți după ce au furat gențile unor femei și au încercat să retragă bani de pe card

S-a spart gașca! 5 tineri din București, reținuți după ce au furat gențile unor femei și au încercat să retragă bani de pe card


Poliţiştii Capitalei au reţinut cinci tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, accesul ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, transmite Agerpres.

Cercetările au început după ce, la data de 8 septembrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi au fost sesizaţi de către o femeie, prin 112, cu privire la faptul că în jurul orei 1,00, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 3, i-a fost sustrasă geanta în care avea documente personale, precum şi o sumă de bani.

La scurt timp, a constatat că de pe un card s-a încercat efectuarea unor tranzacţii financiare în mod fraudulos.

În jurul orei 2,30, aceeaşi subunitate de poliţie a fost sesizată de către o altă femeie cu privire la faptul că în timp ce se afla în apropierea unui club din Sectorul 3, i-a fost sustrasă geanta ce conţinea un telefon mobil şi portofelul cu mai multe sume de bani.

„În urma activităţilor investigativ-operative au fost depistaţi cinci tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor. Cei în cauză au fost conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat au fost reţinuţi de către poliţişti pentru 24 de ore", arată sursa citată.

Ulterior, faţă de aceştia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Poliţie pentru Centrul Vechi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat (două acte materiale), accesul ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: