fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Colaj foto: Tion.ro Colaj foto: Tion.ro

Tânăr din Timișoara, prins cu adidașii furați în picioare, după ce a revenit în același magazin


Un tânăr a fost prins încălțat cu adidașii pe care tocmai îi furase dintr-un magazin din Timișoara. Se încălțase cu ei, și a revenit în același loc, pentru o nouă rundă de „shopping”.

Un tânăr de 19 ani a intrat vineri într-un magazin de haine dintr-un centru comercial din Calea Șagului și, după ce a probat și dezactivat alarma unei perechi de adidași, a plecat având în picioare perechea furată.

Angajații firmei de pază au văzut imaginile, iar sâmbătă la prânz, hoțul s-a întors la magazin, și agenții de pază l-au recunoscut imediat. În picioare avea pantofii sport, furați cu o zi înainte, relatează Tion.

„Astăzi, 10.09.2022, în jurul orei 12:00, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în cursul zilei de ieri, 9.09.2022, un bărbat ar fi sustras o pereche de adidași, în valoare de 230 de lei, dintr-un centru comercial situat pe Calea Șagului din municipiul Timișoara, în cursul acestei zile acesta revenind în magazinul respectiv.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, tânărul de 19 ani, fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri”, au transmis pentru Tion, sâmbătă, reprezentanții IPJ Timiș. Tânărul are acum dosar penal pentru furt.

 

Sursa: Știrile PRO TV


ROGESI

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Cartierul Austriac