fbpx
 
Student din Suceava, arestat după ce a comandat ricină pe net cu intenția de a-și omorî unchiul bolnav de cancer

Student din Suceava, arestat după ce a comandat ricină pe net cu intenția de a-și omorî unchiul bolnav de cancer


Un tânăr de 22 de ani din Suceava a ajuns pe mâna poliției, după ce a comandat online ricină, o substanță considerată armă chimică. Tânărul, care este student la Drept, a intrat în legătură cu un traficant din Statele Unite căruia i-a explicat că are nevoie de „ceva care ucide în ore sau poate minute”. Totul, pentru a scăpa de unchiul său bolnav de cancer.

Sătul de stresul pe care i-l provoca unchiul său, băiatul a căutat soluția perfectă ca să scape de el. Astfel, a contactat un dealer de substanțe interzise din Statele Unite care să îi recomande cea mai eficientă otravă.

Traficantul i-a promis că îl va ajuta, însă condiția a fost ca victima să nu fie un copil. Suceveanul i-a explicat că are o rudă „pe care nu o place deloc și vrea doar să îi curme suferința", arată realitatea.net.

Ghinionul băiatului a fost că americanul era de fapt un anchetator sub acoperire din cadrul Departamentului de Siguranță. Acesta a contactat imediat Poliția Română, care l-a arestat pe băiat atunci când a mers împreună cu un amic să ridice presupusul colet dintr-o parcare a unui mall din Capitală.

La discuțiile cu anchetatorii, băiatul a spus inițial că nu știa ce a comandat, apoi a spus că voia de fapt ulei de ricin pentru creșterea părului și nu ricină, substanța otrăvitoare.

După ce polițiștii i-au arătat conversațiile cu traficantul, acesta a spus că voia de fapt să se sinucidă și că nu există niciun unchi.

 

Sursa: realitatea.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: