Visarion Alexa se află sub control judiciar, dar procurorii sunt nemulțumiți de această măsură, pe care o consideră prea blândă, și au cerut ca preotul să fie arestat. Preotul nu a făcut nici de această dată nicio declarație.
Visarion Alexa, fost paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile după ce o enoriașă l-a acuzat că a agresat-o sexual în curtea bisericii, după spovedanie.
Arhiepiscopia Bucureştilor a anunțat că face o anchetă în acest caz și că preotul a fost suspendat „de la slujirea preoţească”.
Preotul și-a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice. A refuzat să ofere însă detalii amănunțite și a invocat faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații.
Sursa: Digi24