Omul a pândit momentul în care sa rămână singur cu fata de 19 ani și a atacat-o cu violență. Iar la plecare, a fugit cu toate încasările, relatează Știrile PRO TV.
Sala unde s-a întâmplat totul se află pe o stradă intens circulată, poziționată între o farmacie și o măcelarie. Tânăra de 19 ani intrase în schimbul unu la ora 6 dimineața și până la prânz a rămas singură de serviciu.
Suspectul a venit să joace, dar la un moment dat s-a năpustit asupra fetei și a agresat-o.
Fata spune că s-a luptat cu el, dar nu a reușit să îl îndepărteze, iar strigătele ei nu s-au auzit până afară. A povestit polițiștilor că la plecare bărbatul a luat și banii din încasările sălii și s-a făcut nevăzut.
Poliția a fost alertată chiar de victimă și încearcă să dea de urmele suspectului. Localul are camere de supraveghere și în interior, dar și afară, însă deocamdată polițiștii nu au făcut public chipul băiatului.
Acuzațiile aduse suspectului sunt de viol, tâlhărie și violarea sediului profesional.
Sursa: Știrile PRO TV