fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Foto: ISU Bacău Foto: ISU Bacău

Pompierii băcăuani au salvat șase oi care au căzut într-o groapă adâncă de 10 metri


Pompierii băcăuani au salvat şase oi care au căzut într-o groapă formată în satul Viişoara ca urmare a alunecărilor de teren, adâncă de 10 metri.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş, a declarat că ciobanul unei turme de 450 animale a sunat la 112 şi a anunţat că o parte dintre oi au căzut într-o groapă adâncă de 10 metri.

În primele momente, la locul indicat a acţionat o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Progresiv, forţele au fost suplimentate iar la locul intervenţiei au mai ajuns două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, containerul multirisc şi un echipaj SMURD.

„Primul echipaj ajuns la locul indicat anunţa o intervenţie ce urma a fi extrem de dificilă, din cauza terenului abrupt şi greu accesibil. De asemenea, menţionăm că a existat riscul ca, în orice moment, pământul să se prăbuşească peste alpiniştii coborâţi în subteran. (...) Din fericire, aceasta a fost finalizată cu succes, pompierii băcăuani reuşind să scoată la suprafaţă, în viaţă, toate cele şase ovine", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Pentru eficientizarea acţiunii, intervenţia a fost coordonată de inspectorul şef al ISU Bacău, colonelul Ovidiu Cărăşel.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30