Bărbatul are un magazin în localitatea Filpișu Mare, lângă Reghin, unde locuiește de 20 de ani. Acesta a reușit să se apropie de mai multe familii în ajutorul cărora sărea atunci când aveau nevoie de alimente pe datorie. Mai mult, individul s-a oferit să ajute copiii la teme, după ore.
Astfel, într-o magazie, ar fi improvizat un spațiu în care susținea că fetele își fac lecțiile, fără ca nimeni să bănuiască ce orori se pot petrece acolo. Polițiștii au aflat totul în urma unui apel anonim la 112, cel mai probabil venit de la un localnic.
Astfel, individul a fost prins în magazie în timp ce o abuza pe copila de 10 ani. Părinții au rămas șocați și au aflat că și sora ei mai mare a fost victima abuzului. Șocant este și faptul că totul s-a petrecut în repetate rânduri, timp de aproape un an, scrie Știrile PRO TV.
Anchetatorii au dispus imediat reținerea suspectului pentru viol și agresiune sexuală în formă continuată. Acum este luată în calcul și ipoteza potrivit căreia ar fi vorba de mai multe victime, copii care erau trimiși să fie ajutați cu lecțiile de la școală.
Magazinul din satul aflat la doar câțiva kilometri de orașul Reghin a devenit locul ororilor pentru cele două minore care au fost ademenite de individ, după ce acesta le-a promis că le va ajuta la teme și va face meditații cu ele.
Părinții, cu un trai modest, nici nu au bănuit ce se ascunde în spatele bărbatului aparent binevoitor și au fost de acord să-și lase fetele în preajma lui.
La un moment dat, localnicii au fost cei care au intrat la bănuieli și au anunțat autoritățile. Atunci și copilele și-au făcut curaj și au povestit totul.
Lucian Borda, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin: „Această persoană a întreținut raporturi sexuale cu două victime minore, surori din același sat în care are magazinul persoana care este cercetată în cauză, profitând de autoritatea pe care această persoană o avea față de victime și profitând de situația materială și de mediul din care proveneau cele două victime".
Anchetatorii au pus la cale un flagrant pentru a putea aduna dovezi clare împotriva individului. L-au găsit pe acesta când o abuza pe copilă.
Lucian Borda, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin: „În data de 22 septembrie 2022, această persoană majoră a propus minorei în vârstă de 10 ani, în cadrul discuțiilor telefonice, să treacă a doua zi pe la el pe la magazin cu scopul de a comite alte acte de natură sexuală asupra minorei. În urma acestora a fost organizat un flagrant".
Bărbatul își improvizase, într-o magazie, un spațiu în care susținea că fetele își fac lecțiile, fără ca nimeni să bănuiască ce orori se petreceau, de fapt, acolo.
Mama fetelor: „Mi-a povestit cea mică ce s-a întîmplat. Când m-am dus la magazin a intrat înauntru, a dus-o în camera cealată, a dezbărcat-o până la genunchi și i-a dat pantalonii jos. Au intervenit jandarmii și l-au prins".
Potrivit psihologilor, fetele se află într-o stare cumplită de șoc. Au plâns, nu vor să mănânce, nu dorm nopțile și sunt foarte speriate. Întreaga comunitate este acum în stare de șoc.
Bărbatul este despărțit de soție și locuia singur în Reghin. Are o fiică și în scurt timp urma să fie bunic. Individul a fost acum arestat prevenit pentru 30 de zile pentru viol și agresiune sexuală în formă continuată.
În fața judecătorilor nu a avut nimic de spus. În tot acest timp, cele două copile au intrat într-un program de consiliere psihologică însă nu este exclus ca numărul victimelor să crească pe parcursul anchetei, spun procurorii.
Sursa: Știrile PRO TV