fbpx
 
Caz înfiorător într-un sat din Iași. O fată de 15 ani a fost violată, în repetate rânduri, de tatăl ei

Caz înfiorător într-un sat din Iași. O fată de 15 ani a fost violată, în repetate rânduri, de tatăl ei


Caz înfiorător într-un sat din județul Iași. O fată de 15 ani a fost violată luni în șir chiar de tatăl ei. Individul de 42 de ani ar fi amenințat-o în tot acest timp să nu spună nimănui prin ce chinuri trece.

Abia zilele trecute, fata și-a făcut curaj și i-a povestit ororile unei mătuși, care a sunat imediat la 112. Bărbatul este acum în arest preveniv și riscă ani grei de închisoare, relatează Știrile PRO TV.

Violurile ar fi început în primăvara acestui an, după ce individul de 42 de ani s-a întors de la muncă din străinătate și a luat-o acasă pe fată și pe fratele ei, care până atunci au stat la o rudă. Părinții copilei erau despărțiți de multă vreme, și mama locuia în alt sat. Mătușa victimei povestește că, de când locuia cu tatăl ei, copila a devenit tot mai tăcută.

Mătușa fetei: „El nu a mai vrut să plece în Germania și i-a luat acasă în partea cealaltă. Mi-a făcut panaramă. O copilă, doamnă, o copilă. Am stat și m-am întrebat: 'Măi fraților, de ce nu a spus șapte luni de zile și a spus deabia acum? De ce'? A zis că i-a fost frică”.

Acum trei zile, copila și-a făcut curaj și i-a spus mătușii calvarul prin ce a trecea de mai bine de jumătate de an. Revoltată, femeia a sunat la 112. Pe baza probelor, suspectul a fost arestat preventiv pentru viol în formă continuată.

Potrivit asistenței sociale, bărbatul consuma des alcool și era violent cu toți cei din jur. Pe biata fată, dar și celalalt copil, obișnuia să-i bată, iar singura scăpare pentru cei doi frați era să se supună, ca să nu-l înfurie. Traumatizați, amândoi au păstrat luni de zile tăcerea.

Elena Roxana Pănoi, inspector de specialitate Asistență Socială: „În ultima perioadă, pentru că tatăl nu i-a mai dat bani să meargă la școală, a lipsit. Momentul în care trebuie să te oprești să nu spui o asemenea bombă celor din jur și trăiești cu informația asta mereu și tot timpul nu știi ce urmează, clar este vorba despre un stres emoțional constant”.

Individul era cunoscut în sat ca un om foarte violent.

Copila de 15 ani va urma ședințe de consiliere psihologică, iar Asistența Socială îi va asigura cheltuielile necesare pentru a se întorce cât mai curând la școală.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31