fbpx
 

Consilierul juridic al Primăriei Lupeni, reținut pentru luare de mită


Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a consilierului juridic principal în cadrul Compartimentului Juridic al Primăriei municipiului Lupeni, județul Hunedoara, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

„În perioada octombrie - noiembrie 2022, inculpatul Pavăl Constantin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri suma de 50.000 euro pentru a-l „ajuta” să concesioneze o suprafață de teren de 160 mp, aflată în proprietatea Primăriei municipiului Lupeni. Precizăm că, anterior, inculpatul fusese desemnat printr-o dispoziție a primarului să facă parte din comisia de negociere directă ce avea ca obiect concesionarea terenului respectiv.

După mai multe negocieri, suma finală care i-ar fi fost remisă inculpatului Pavăl Constantin ar fi fost de 7.000 de euro, plătibilă într-o singură tranșă. De menționat este faptul că, după primirea banilor, „problema” omului de afaceri ar fi fost rezolvată în doar o zi și jumătate, respectiv pe data de 03 noiembrie 2022”, arată procurorii anticorupție.

Constantin Pavăl va fi prezentat astăzi Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: