fbpx
 
Un monstru în familie. Brăilean arestat după ce și-a agresat sexual nepoata de 6 ani

Un monstru în familie. Brăilean arestat după ce și-a agresat sexual nepoata de 6 ani


Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați de către DGASPC Brăila, pe 16 martie, cu privire la faptul că o minoră, de 6 ani, ar fi fost agresată sexual de unchiul său.

„Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2022 - martie 2023, un bărbat, de 39 de ani, din Brăila, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în repetate rânduri, profitând de imposibilitatea minorei de a-și exprima consimțământul și de faptul că se afla în îngrijirea sa, ar fi exercitat diferite acte de natură sexuală asupra acesteia”, anunță Poliția Brăila, într-un comunicat.

În urma probatoriului administrat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, la data de 10 aprilie a.c., polițiștii l-au reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore pe bărbatul în cauză.

Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bărbat, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila.

 

Sursa: realitatea.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30