fbpx
 
Răsturnare de situație în cazul copilului ucis de mașină în Brăila: la volan se afla soțul suspectei. Acesta făcuse închisoare pentru omor

Răsturnare de situație în cazul copilului ucis de mașină în Brăila: la volan se afla soțul suspectei. Acesta făcuse închisoare pentru omor


Răsturnare de situație în cazul lui David, băiețelul de 3 ani, din Brăila, ucis într-un accident, la sfârșitul lunii august.

Anchetatorii au transmis inițial ca la volan s-ar fi aflat o femeie de 38 de ani, iar drug-testul a indicat atunci că ar fi fost sub influența drogurilor.

După audieri și percheziții domiciliare, polițiștii au ajuns la concluzia că mașina care l-a lovit pe copil era condusă de soțul suspectei, un bărbat de 40 de ani care avea permisul suspendat.

El are antecedente penale și a făcut închisoare până de curând, pentru omor. El și-ar fi convins partenera să treacă în locul lui, la volan, după accidentul tragic.

Bărbatul a fost reținut miercuri seară. Mai mult, analizele făcute la Institutul de Medicină Legală din Iași au infirmat ipoteza că soția lui s-ar fi aflat sub influența stupefiantelor.

Individul este cercetat pentru ucidere din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului ori ștergerea urmelor acestuia.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31