fbpx
 
ISU Vaslui ISU Vaslui

Căruță spulberată de tren în Vaslui. Un copil de 13 ani și un tânăr de 30 au murit pe loc


Două persoane, printre care şi un minor în vârstă de 13 ani, şi-au pierdut viaţa, miercuri, în accidentul de la Brăhăşoaia, unde o căruţă cu care circulau a fost lovită de trenul InterRegio Iaşi - Bucureşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu, căruţa în care se aflau cele două victime a fost târâtă de tren pe o distanţă de aproximativ 200 de metri.
„Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă, echipată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD tip C1 la un accident feroviar produs în localitatea Brăhăşoaia. În accident a fost implicat trenul InterRegio 1664 Iaşi - Bucureşti şi un atelaj hipo în care se aflau două persoane. La intervenţie este deplasată şi o ambulanţă tip B aparţinând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite două victime care prezentau leziuni incompatibile cu viaţa. Victimele sunt de sex bărbătesc şi au vârste de 13, respectiv 30 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30