Potrivit Știrilor PRO TV, femeia a avut funcția de purtător de cuvânt al Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române timp de doar două luni de zile, în august și septembrie, iar în prezent ar fi activat în cadrul unui departament juridic.
„Confirmăm faptul că în data de 19.11.2023, in urma unui control de rutină în trafic, polițiștii din cadrul Secției 18 au descoperit asupra unei femei jandarm substanțe susceptibile a fi interzise la deținere.
Menționăm faptul că aceasta face parte din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Cazul a fost preluat de reprezentanții B.C.C.O., în vederea continuării cercetărilor.
Ne reafirmăm, în mod transparent, așa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiționat instituțiilor statului român și ori de câte ori ni se vor cere informații care pot elucida astfel de situații, vom pune la dispoziție, în regim de urgență, toate datele solicitate.
Imediat după încheierea verificărilor și comunicarea de către instituțiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.
Sursa: Știrile PRO TV