fbpx
 
Au fost deshumate două femei care au murit în azilul groazei din Bărdești, Mureș

Au fost deshumate două femei care au murit în azilul groazei din Bărdești, Mureș


La mai bine de patru luni de când au fost descoperite ororile din centrul pentru persoane cu dizabilități din Bărdești, Mureș, apar noi semne de întrebare pentru anchetatori.

Luni au fost deshumate două persoane, care au murit anul trecut, foste beneficiare ale centrului respectiv.

Luni, în cimitirul din localitatea Bărdești, anchetatorii și medicii legiști au participat la deshumarea celor două femei. Potrivit unor surse din anchetă, solicitarea a fost făcută în cadrul dosarului care are în vizor azilul pentru persoane cu dizabilități, unde în vara acestui an, oamenii erau ținuți în condiții mizere.

Cele două persoane în cazul cărora a fost aprobată deshumarea au murit anul trecut. Oamenii din localitate încă sunt șocați de toate dezvăluirile făcute în centrul respectiv.

În centrul din Bărdești, în luna iulie au fost găsite mai multe persoane grav bolnave, ținute în condiții inumane în subsolul clădirii. Azilul avea licență doar pentru cazarea a 20 de persoane, dar acolo erau internate mai multe.

Cazul se află în atenția procurorilor DIICOT.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31