fbpx
 
Manelistul Sorinel Copilul de Aur, închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența drogurilor

Manelistul Sorinel Copilul de Aur, închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența drogurilor


Manelistul Sorinel Copilul de Aur a fost prins de polițiști sub influența drogurilor în ianuarie 2023. El a contestat de nenumărate ori decizia de a fi trimis în judecată, dar de fiecare dată magistrații i-au respins solicitarea. Tribunalul Dolj a dat prima sentință în acest dosar.

Cristian Sorin Alecu, manelistul cunoscut sub numele de Sorinel Copilul de Aur, în vârstă de 33 de ani, a fost oprit de trafic de polițiști în timp ce se îndrepta spre casă. Polițiștii au stabilit că manelistul conducea sub influența substanțelor interzise.

Dosarul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, aceștia fiind cei care au întocmit rechizitoriul și, ulterior, au hotărât trimiterea inculpatului.

Tribunalul Dolj a fost instanța care a dat prima sentință în cazul manelistului. Magistrații l-au condamnat la un an de închisoare pentru conducerea sub influența substanțelor interzise și la încă 6 luni pentru deținerea de droguri de mare risc în scop personal. Executarea pedepsei a fost, însă, suspendată de către magistrați, cu condiția supravegherii artistului timp de 2 ani, respectând anumite măsuri stabilite de instanță, scrie „Adevărul”.

În baza art. 336 al. 2 C. Pen., cu aplic. art. 396 al. 1 şi 2 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul Alecu Cristian Sorin, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În baza art. 4 al. 1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplic. 396 al. 1 şi 2 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul Alecu Cristian Sorin, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, în vederea consumului propriu, de droguri de mare risc", se arată în soluția pe scurt dată de magistrații doljeni. 

Cele două pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni (o treime din cealaltă pedeapsă), pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 2 luni de închisoare.

În temeiul art. 91 al. 1 C. Pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri", a mai dispus Tribunalul Dolj.

De când i s-a întocmit dosarul penal, Sorinel Copilul de Aur a formulat contestații peste contestații, dar de fiecare dată acestea i-au fost respinse.

Plecasem de la un club unde am cântat și cineva mi-a dat să beau un pahar, nu am refuzat că nu era frumos, probabil cineva mi-a pus ceva în pahar. Eu nu mă droghez", a susținut Sorinel Copilul de Aur în fața magistraților doljeni.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj nu este definitivă. 

 

Sursa: Adevărul

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30