fbpx
 
Percheziții la Primăria Ploiești în dosarul apartamentelor de lux vândute de mai multe ori

Percheziții la Primăria Ploiești în dosarul apartamentelor de lux vândute de mai multe ori


Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au descins, joi dimineaţă, la Primăria Ploieşti, acţiunea având legătură cu afacerea White Tower, a declarat pentru Agerpres primarul Andrei Volosevici.

Surse judiciare au precizat că, în urma acestor percheziţii, mai multe persoane, între care şi arhitecta şefă, ar urma să fie duse la audieri.
De asemenea, vor fi ridicate documente de la Direcţia de Urbanism, arată sursele indicate.
În acest dosar se află în arest preventiv avocatul Vlad Nichita şi doi reprezentanţi ai dezvoltatorului imobiliar, care sunt membri ai aceleiaşi familii (mamă şi fiu) - Mărioara Lupu şi Mihai Lupu, iar notarii George-Radu Tudose şi Maria Tudose sunt în arest la domiciliu.
Potrivit unui comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, în acest dosar au mai fost efectuate 15 percheziţii domiciliare la sediul unor dezvoltatori imobiliari din complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti, birouri notariale şi cabinete de avocatură, fiind puse în executare opt mandate de aducere.
„În fapt, în perioada 18.10.2016 - 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro). În concret, dezvoltatorul imobiliar încheia promisiuni de vânzare-cumpărare ale unor apartamente de locuit, urmate de achitarea integrală de către persoanele vătămate a contravalorii acestora şi apoi le înstrăina prin contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică altor persoane", spuneau procurorii.
În continuarea activităţii infracţionale, un avocat din cadrul Baroului Prahova, prin înţelegere cu reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul, explicau anchetatorii.
„Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul şi alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice. Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar au fost asociaţi cu avocatul în cadrul edificării Complexului de locuinţe City Gate din Ploieşti. În prezent, reprezentanţii dezvoltatorului s-au retras din acest proiect de dezvoltare imobiliară, locul acestora fiind luat de către o altă societate comercială care a devenit asociatul în afaceri al avocatului", se mai arăta în comunicat. 

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30