Acțiunea a fost organizată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea procurorilor DIICOT.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 - februarie 2024, o persoană ar fi exploatat sexual o alta (soţia), pe care ar fi transportat-o în diverse locaţii din Marea Britanie, Italia şi Germania, prin acte de violenţă fizică şi psihică, obligând-o să practice prostituţia în folosul său material.
În urma refuzului victimei de a continua, persoana cercetată ar fi proferat ameninţări, inclusiv cu moartea, la adresa fiului lor minor care se afla împreună cu aceasta, dar şi a persoanei vătămate, în scopul de a o determina să revină asupra deciziei", se precizează într-un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, în cursul zilei de marţi suspectul a fost depistat într-un imobil din municipiul Câmpulung, unde se afla împreună cu copilul minor, care a fost preluat de reprezentanţii DGASPC Argeş.
Bărbatul a fost reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT, urmând să fie prezentat miercuri la Tribunalul Argeş cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sursa: Agerpres