fbpx
 
Jumătate de milion de euro, evaziune din afaceri cu usturoi, în Buzău

Jumătate de milion de euro, evaziune din afaceri cu usturoi, în Buzău


Două persoane sunt cercetate pentru evaziune fiscală, după ce ar fi realizat achiziţii de usturoi şi utilaje din Spania, simulând de pe telefonul mobil efectuarea tranzacţiilor bancare, ulterior neînregistrând venituri în sumă de 500.000 de euro, informează, marţi, IPJ Buzău.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Buzău au pus în aplicare 14 mandate de percheziţie, la locuinţele şi sediile unor persoane fizice şi juridice, în judeţ, privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
„Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2022, două persoane ar fi achiziţionat de la cetăţeni străini usturoi şi utilaje de manipulare a mărfii, inducând în eroare persoanele vătămate, prin prezentarea unor mijloace de plată electronice fictive", au arătat reprezentanţii IPJ Buzău.
Potrivit unor surse din Poliţie, achiziţiile ar fi fost făcute de la furnizori din Spania, iar pentru a plăti produsele respective, persoanele în cauză s-ar fi folosit de aplicaţii mobile prin intermediul cărora ar fi simulat tranzacţiile bancare. În final, în conturile partenerilor de afaceri din spaţiul intracomunitar nu ar mai fi ajuns sumele respective de bani. Ulterior, marfa ar fi fost vândută fără declararea veniturilor.
„Totodată, societatea comercială în cauză nu ar fi înregistrat în totalitate şi nu ar fi declarat organelor fiscale veniturile realizate din tranzacţiile comerciale efectuate din spaţiul intracomunitar. Prejudiciul cauzat este de 500.000 de euro", a transmis sursa citată. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31