fbpx
 
Știri Botoșani Știri Botoșani

Primarul PSD din Botoșani, acuzat de fapte de corupție, rămâne sub control judiciar


Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămâne sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Curtea de Apel Suceava.

Controlul judiciar faţă de Cosmin Andrei a fost ridicat, vineri, de Tribunalul Botoşani, însă măsura a fost contestată de procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar în cursul zilei de miercuri Curtea de Apel Suceava a admis contestaţia DNA şi a menţinut măsurile preventive în cazul edilului şef al Botoşaniului.
„În temeiul art. 348 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 207 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin Ordonanţa nr. 3/P/2024 din 02.02.2024 a D.N.A. Serviciul Teritorial Suceava, prelungită prin Ordonanţa nr. 3/P/2024 din 25.03.2024 a D.N.A. Serviciul Teritorial Suceava, faţă de inculpatul Andrei Csomin- Ionuţ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000", se arată în soluţia Curţii de Apel Suceava publicată miercuri.
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, pe 8 mai, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Edilul Botoşaniului este suspectat că, pe 25 august 2021, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei unei candidate la postul de "consilier clasa I, grad profesional superior" scos la concurs de instituţia pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.
Dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului Botoşani.
Cosmin Andrei şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Botoşani din partea Partidului Social Democrat. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31