fbpx
 
Dosarul „Azilele groazei” ajunge în instanță. Frații Godei, judecați pentru trafic de persoane

Dosarul „Azilele groazei” ajunge în instanță. Frații Godei, judecați pentru trafic de persoane


Ştefan Godei, administratorul azilului din Voluntari unde bătrâni erau cazaţi în condiţii groaznice, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de alţi 27 de inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate.

DIICOT nu a comunicat trimiterea dosarului în instanţă, însă cauza a fost înregistrată luni la Tribunalul Ilfov, potrivit portalului instanţelor de judecată.
În dosar mai apar fratele lui Godei, Daniel Godei, dar şi Andrei-Răzvan Ticu, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov.
De asemenea, au fost inculpate firma SC House Grandma Anastasia SRL şi Asociaţia "Sf. Gabriel cel Viteaz".
Ştefan Godei a fost şeful Asociaţiei "Sf. Gabriel cel Viteaz", care administra Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi "Armonia". El a lucrat ca şofer în Primăria Capitalei.
În iulie 2023, aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din Voluntari, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.
Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.
De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurării igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.
„Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi (...) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: 'Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?", au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni.
Ştefan Godei mai este cercetat într-un dosar separat deschis de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu, alături de doi funcţionari.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31