fbpx
 
Mai mulți minori exploatați de reprezentanții unei fundații din Botoșani. Două persoane au fost reținute

Mai mulți minori exploatați de reprezentanții unei fundații din Botoșani. Două persoane au fost reținute


Mai mulţi minori, beneficiari ai unor măsuri de ocrotire, au fost exploataţi de o fundaţie din Botoşani care îi adăpostea, iar în acest caz au fost efectuate mai multe percheziţii şi două persoane au fost reţinute, informează, luni, DIICOT - Biroul Teritorial Botoşani.

„La data de 16.06.2024 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Botoşani au dispus reţinerea a 2 inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului şi supunerea la muncă forţată sau obligatorie, unul dintre aceştia fiind urmărit penal şi pentru infracţiunea de împiedicarea exercitării libertăţii religioase. De asemenea, faţă de trei inculpate, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile", precizează DIICOT - Biroul Teritorial Botoşani.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2022 - 2024, unul dintre inculpaţi, administrator al unei fundaţii din municipiul Botoşani, a recrutat persoane minore, beneficiare ale unor măsuri de ocrotire, pe care le-a adăpostit într-un centru rezidenţial aparţinând fundaţiei, în scopul exploatării prin muncă, dar şi pentru obţinerea şi folosirea în interes propriu a unor donaţii (cu precădere din străinătate) constând în sume de bani şi bunuri.

„Probele administrate au relevat că atât inculpatul în mod direct cât şi coinculpaţii (angajaţi ai fundaţiei), au aplicat unui număr de cinci persoane vătămate minore rele tratamente constând în agresiuni repetate fizice şi psihice, exploatarea prin muncă, în mod forţat, constrângerea minorilor să stea în genunchi timp de cinci până la opt ore, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală. Totodată inculpatul, folosindu-se de autoritatea pe care o avea faţă de victime (instituţionalizate în cadrul fundaţiei) le-a obligat să ia parte, de mai multe ori pe săptămână, la serviciile religioase ale cultului bisericii din care face parte şi să îndeplinească anumite acte religioase legate de exercitarea acestui cult. În cazul în care minorii refuzau, erau supuşi unor agresiuni fizice şi psihice", mai informează DIICOT - Biroul Teritorial Botoşani.

Conform sursei citate, în aceeaşi perioadă, inculpaţii (faţă de care s-a luat măsura reţinerii) au transportat persoanele vătămate minore în diferite locaţii de pe raza judeţului Botoşani, iar prin abuz de autoritate, le-au obligat să presteze munci dificile, în folosul inculpatului, ce deţinea funcţia de administrator al fundaţiei, şi al familiei sale (manipularea unor motostivuitoare pentru descărcarea tirurilor cu marfă, dezmembrarea unui acoperiş, ridicarea şi transportarea de materiale de construcţii folosite la edificarea unui imobil, renovarea acoperişului unei bisericii, activităţi de îngrijirea animalelor, montaj de pavele etc.).

Au fost puse în aplicare opt mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Botoşani, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.

În cursul zilei de luni a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoşani cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor reţinuţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. 

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31