Avocatul Iulian Gafon a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia luată la Curtea de Apel Iași nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanța supremă. Procurorii îl acuză de de ucidere din culpă, conducere cu permisul suspendat, părăsirea locului accidentului.
Sâmbătă, 17 septembrie, avocatul a fost prins în zona Kaufland Nicolina după ce fugise de la locul accidentului. Aflat în stare de ebrietate, acesta a accidentat mortal un bărbat care aștepta pe trotuar culoarea verde a semaforului din zona Belvedere. Soția victimei a suferit un șoc după ce și-a văzut bărbatul târât de mașină aproximativ 20 de metri. Femeia a fost transportată de urgență la spital. Șoferul iresponsabil avea o alcoolemie de 1,23 la mie.
„A lovit pe neașteptate. Eram chiar la trecere, totul s-a întâmplat sub ochii mei”, ne-a declarat un martor. „Am văzut cum l-a luat pe bietul om de pe trotuar și a mers cu el vreo 10-20 de metri. L-a târât pur și simplu. Apoi, a încetinit, omul a căzut la pământ, iar șoferul și-a continuat drumul. A fugit! Eram mut, nu știam ce să fac, îmi tremurau picioarele. Apoi, am văzut o femeie cum a căzut la pământ pe trotuar”, ne-a mai spus martorul.
Citește și Accident mortal în Nicolina. Avocatul ieșean Iulian Gafon a fost reținut de polițiști
Nu e la prima abatere
Avocatul nu este la prima abatere. El a fost depistat pe 10 iunie, la volan cu o alcoolemie de 2,25 la mie, fiindu-i reținut permisul de conducere. Culmea, fugarul a fost prins de același polițist care l-a depistat băut în trafic în urmă cu 3 luni. Astfel, oamenii legii au realizat că șoferul nu este la prima abatere și că a urcat la volan cu permisul suspendat.
Dosarul din 10 iunie, a fost conexat la cel de ieri.
Cine este Iulian Gafon
Iulian Gafon este avocat asociat la S.C.P.A. „Nechita&Asociații", lucrând la cabinetul cunoscutului avocat ieșean Ionel Nechita. A pledat la câteva termene în procese celebre: al fostului rector al UMF Iași, Vasile Astărăstoae, sau în dosarul „Sex cu minore”.
La audierile de la Parchet, Gafon nu a dorit să dea nicio declarație procurorilor, beneficiind de serviciile unui avocat din oficiu.