fbpx
 
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan. Care este semnificația numelui

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan. Care este semnificația numelui


Sfântul Ştefan este prăznuit de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 27 decembrie. Conform Noului Testament, Ştefan se trăgea din Ierusalim şi avea origini iudeice. De asemenea, Sfântul Ştefan este recunoscut ca fiind primul martir creştin care a fost condamnat de către autorităţile iudaice. Iisus Hristos l-a luat sub aripa sa, să îl urmeze pretutindeni şi să ia parte la faptele şi minunile sale. Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon, funcţie care prevedea ca el să îi conducă pe diaconi.

 

Dat fiind faptul că rolul diaconului în biserică de odată era mult mai important decât cel din zilele noastre, Ştefan a stârnit atenţia fariseilor. Aceştia erau nemulţumiţi de faptul că el încearcă să aducă oamenii de partea sa şi să îi convertească la creştinism prin predicile despre învăţăturile lui Hristos. La puţin timp după ce a devenit diacon, Ştefan a fost dus înaintea Sinedriului, sub acuzaţia de blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu. Interogat de către Caiafa, cel care îl judecase şi pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Ştefan îi acuză pe cei care doreau ca el să piară.

 

Găsit vinovat de blasfemie, Sfântul Ştefan este condamnat la moarte prin lapidare. Odată ce află sentinţa, sfântul a avut o teofanie şi le-a spus iudeilor: „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu".

 

Locul unde era îngropat Sfântul Ştefan a fost descoperit în anul 415, iar din anul 560 moaştele sale se afla în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma împreună cu moaştele arhidiaconului roman Laurentius.

 

Semnificaţia numelui Ştefan

Numele este de origine grecească – Stephanos – şi înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, „cunună” (cu care erau încununaţi învingătorii). La noi, formele curente au fost şi sunt Ştefan şi Ştefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fănel, Fănica, Făniţă, Fană, Fănică, iar uneori – sub influenţă străină – Fanny. Destul de des se folosesc şi diminutivele Ștefanel sau Ștefaniță, mai rar Ștef(i). Mai recent a apărut şi forma feminină Ștefanela (ce pare să fi prins mai bine decât vechea Ștefanida – numele unei muceniţe trecute în calendar).

 

Tradiţii şi obiceiuri

Potrivit unei tradiţii străvechi, de Sfântul Ştefan este bine să aducem în casă icoana Sfântului sau să dăruim cuiva o astfel de icoană, pentru a-i ajuta pe creştinii care suferă probleme de sănătate şi pe cei care se judecă de foarte mult timp cu persoanele orgolioase.

 

În unele locuri din Muntenia gospodinele pregătesc aşa-numitele Pâinici ale lui Ştefan, făcute în forme rotunde, dintr-un aluat foarte asemănător cu cel de cozonac. Se obişnuieşte ca aceste pâinici să se ungă cu miere. De asemenea, pâinicile amintesc creştinilor de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ştefan. Odată ce sunt sfinţite de preot la biserică, pâinicile se împart copiilor sărmani.

 

Se mai zice că, în semn al iubirii şi preţuirii, în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

 

(Sursa: sfatulparintilor.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30