fbpx
 
S-a făcut dreptate! Șoferul ucigaș Claudiu Pașnicu, condamnat definitiv la 19 ani și 8 luni de închisoare

S-a făcut dreptate! Șoferul ucigaș Claudiu Pașnicu, condamnat definitiv la 19 ani și 8 luni de închisoare


Curtea de Apel Iași l-a condamnat miercuri, pe Claudiu Pașnicu, șoferul care a produs accidentul mortal din Podu Roș în februarie 2017, la 19 ani și 8 luni de închisoare pentru omor calificat și tentativă de omor. Decizia este definitivă.

 

Claudiu Marian Pașnicu a comis un accident mortal, soldat cu două victime, în zona Podu Roș, pe 4 februarie a.c. Pașnicu se afla la volanul unui autoturism Audi A6, venind cu mare viteză, pe contrasens, de pe Pasajul Nicolina spre Podu Roș și a intrat în intersecție ignorând culoarea roșie a semaforului. El s-a izbit violent de un Logan, soții Eugen și Mihaela Buzea murind în urma impactului. Automobilul Logan a fost proiectat în alte trei autoturisme aflate în intersecție, alte trei persoane fiind rănite.

Pașnicu era cunoscut în anturajul său ca un șofer vitezoman, iar în ziua tragediei făcuse mai multe raiduri prin oraș la viteze excesive, conducând extrem de agresiv. După producerea accidentului, șoferul fugise de la locul accidentului, predându-se Politiei după câteva ore. În faza inițială a cercetărilor, Claudiu Marian Pașnicu a motivat lipsa de discernământ în momentul producerii accidentului, însă specialiștii care l-au expertizat au concluzionat că este responsabil pentru faptele sale.

În urma cercetărilor, coroborând mai multe date și mărturii, procurorii au mers pe omor calificat, faptă ce-i putea aduce lui Pașnicu o condamnare de până la 20 de ani de închisoare. În primă instanță, Pașnicu a primit însă 8 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, fiind condamnat de asemenea cu 8 ani și 9 luni cu executare pentru vătămare corporală.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: