fbpx
 
Alcoolicii anonimi minori: tinerii se îmbată tot mai tare și tot mai des

Alcoolicii anonimi minori: tinerii se îmbată tot mai tare și tot mai des


Fenomenul e în creștere, spun medicii, raportând tot mai multe cazuri de la un an la altul. În 7 zile, 6 minori ajung la UPU „Sf. Maria” cu intoxicație etilică. Recordul în 2018 e o fată de 15 ani, cu alcoolemie de 5,22 la mie, nivel la care poți să mori. A stat cinci zile amețită în spital, apoi a plecat acasă. Marea problemă: cârciumarii din România vând alcool la copii, deși este ilegal. La țară, unii abandonează școala la 14 ani și la 17 ani sunt alcoolici.

Consumul de alcool în rândul adolescenților din Iași a crescut alarmant în ultimul an, netrecând aproape zi în care să nu ajungă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii „Sf. Maria“ câte un tânăr cu diagnosticul de intoxicaţie cu alcool etilic. Alcoolul este o problema socială care pare să-i intereseze din ce în ce mai puțin pe părinți sau pe profesori, totul căzând în sarcina medicilor.

Consum mare, alcoolemii record

Un semnal de alarmă tras de medicii ieșeni este legat de cantitățile de alcool etilic pe care au ajuns să le consume tinerii.

„Intoxicațiile cu alcool etilic sunt dintotdeauna, problema este că tinerii consumă cantități din ce în ce mai mari, fapt reflectat și de alcoolemiile foarte mari cu care ajung la Urgențe“, spune Cătălina Ionescu, medic în cadrul UPU „Sf. Maria“.

Marea majoritate a alcoolemiilor întâlnite la tinerii care ajung la urgențe sunt de peste 300 ml/dl.

„Dacă ne luăm după clasificările intoxicațiilor cu alcool etilic, toți cei cu alcoolemie de peste 250 ml/dl ar trebui să fie în comă alcoolică. Din păcate sau din fericire, aceștia nu ajung la noi în comă. Am întâlnit cazuri cu alcoolemii de peste 300 ml/dl care aveau ceva tulburări de echilibru, dar nu ceva deosebit. Explicația este că acești tineri altfel metabolizează alcoolul“, explică dr. Cătălina Ionescu.

O altă îngrijorare a medicilor este legată de vârsta din ce în ce mai mică a tinerilor care ajung cu alcoolemie la urgențe. Dacă în anii anteriori media era de 16-17 ani, acum sunt din ce în ce mai multe cazuri de copii cu vârste de 12-13 ani.

O duminică dimineața la barul din Schitu Duca, instantaneu surprins vara aceasta. Minorii se cinstesc cu bere, cel mai mic are vreo 9 ani (SURSA FOTO: Alex Zănoagă/Facebook)

Votca și whisky, în preferințele tinerilor

În ceea ce privește repartiția pe sexe, se constată o creștere a numărului de tinere care ajung la urgențe cu intoxicații cu alcool etilic.

„Diferența este de doar câteva procente între băieți și fete“, zic medicii de la UPU „Sf. Maria“.

În ceea ce privește alcoolul consumat, tinerii preferă în ultimul timp băuturile spirtoase.

„Marea majoritate ne spun că au băut votcă sau whisky. Și vorbim de câteva sute de mililitri. Mai sunt și cazuri de asociere bere cu vin. Nu spune niciunul însă că a băut un pahar și atât. Am avut un caz cu o tânără care băuse 20 de shot-uri. A trebuit să mă interesez să aflu ce înseamnă asta“, menționează medicul de la UPU „Sf. Maria“.

Statistici îngrijorătoare

Anul acesta, săptămânal au ajuns câte cinci-șase adolescenți la UPU „Sf. Maria“ cu diagnosticul de intoxicaţie cu alcool etilic.

În ultimii cinci ani, au ajuns la spital 488 de copii cu simptome specifice consumului exagerat de alcool, dintre care 314 au fost băieţi, iar restul de 174 au fost fete.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în rândul adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, fiind vorba despre 355 de cazuri.

În 2017, 126 de copii au primit diagnosticul de intoxicaţie cu alcool etilic, aici intrând atât acte conştiente, cât şi despre accidente înregistrate în rândul copiilor cu vârste mici.

 

Dr. Cătălina Ionescu, UPU „Sf. Maria”: „O tânără băuse 20 de shot-uri. Era minoră”

Pacienți din familii „bune“

Mediul de proveniență este atât rural, cât și urban. În mediul urban, copii provin în special din familii dezorganizate, unde unul dintre părinți este plecat la muncă în străinătate. Îngrijorător este faptul că sunt din ce în ce mai mulți tineri care provin din familii unde banii nu sunt o problemă, iar părinții muncesc foarte mult și nu mai reușesc să aibă grijă de copii.

„Sunt mulți copii din familii cu nivel economic precar. Dar asta nu înseamnă că nu avem și copii care provin din familii «bune», cărora li se permite aproape orice. Au fost cazuri de copii din licee de renume care au ajuns la urgențe cu alcoolemie foarte mare”, mai explică doctorul de la UPU.

Consumatori cronici

Pe lângă tinerii care ajung la urgențe în urma consumului de alcool la o petrecere, sunt din ce în ce mai multe cazuri de tineri consumatori cronici.

„Sunt tineri care, odată la două-trei săptămâni, ajung cu intoxicație cu alcool. E clar că în acea perioadă au mai consumat alcool, dar nu au băut atât de mult încât să ajungă la spital. Ca vârste, media este de 17 ani. Sunt tineri cu abandon școlar, care nici nu au vreo ocupație. Nu e exclus în câțiva ani să întâlnim ciroze toxice la vârste fragede“, spun medicii.

Dintre acești tineri consumatori cronici de alcool, mulți sunt consumatori și de etnobotanice și tutun de la vârste fragede, după cum spun medicii.

Șase cazuri de alcoolism la minori

În toate aceste cazuri, se anunță asistentul social. Acesta preia cazul, și anunță Protecția Copilului. Mai mult, în toate aceste cazuri se recomandă consult și evaluare la psihiatrie infantilă.

„De multe ori, părinții refuză să-i ducă pe copii la medic, invocând probleme financiare. Noi nu avem nicio posibilitate legală să-i obligăm“, menționează Cătălina Ionescu.

„Anul trecut, am avut șase astfel de cazuri, când am fost anunțați de către spital. În toate aceste cazuri am efectuat anchete sociale“, precizează Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al Direcției Generale pentru Protecția Copilului Iași.

 

Foarte rar, comercianții cer buletinul tinerilor care cumpără alcool

Legislație permisivă

Medicii pun această creștere a numărulu ide tienri care ajung la spital cu alcoolemii foarte mari pe seama faptului că legislația este prea indulgentă.

„La noi, cei care comercializează alcool minorilor nu sunt într-adevăr pedepsiți. Legislația este permisivă și atunci de aici apar și aceste cazuri. Am avut o situație în care a fost adus un tânăr în comă etanolică, de la un majorat. Cei de pe ambulanță nu au putut să ne spună cum îl cheamă pentru că toți tinerii de acolo erau beți“, menționează Cătălina Ionescu.

Alcoolemie record: 5,22 la mie

Cea mai mare alcoolemie înregistrată anul acesta la UPU „Sf. Maria“ a fost de 5,22 la mie, la începutul lunii august.

„A fost vorba despre un tânără în vârstă de 15 ani, dintr-o comună din județul Iași. Aceasta a ajuns la noi în comă de gradul I. Alcoolemia a fost foarte mare pentru un copil. Am întâlnit doar la adulţi alcoolemii de 6-7 la mie, iar în unele cazuri s-a soldat cu deces. A acuzat dureri de cap și amețeli, dar după cinci zile de spitalizare a fost externată“, menționează medicul de la UPU „Sf. Maria“.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30