Kovesi a atacat decizia de demitere la CEDO

Kovesi a atacat decizia de demitere la CEDO


Laura Codruța Kovesi a atacat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia prin care a fost revocată din funcția de procuror-șef al DNA, plângerea fiind depusă în luna decembrie a anului trecut. Ea arată în plângerea depusă la CEDO că i-au fost încălcate mai multe drepturi, potrivit Europa FM.

 "Am formulat în luna decembrie 2018 o plângere, în nume personal, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care am arătat că au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește revocarea din funcția de procuror șef al DNA ca urmare a Deciziei nr.358 din 30 mai 2018 pronunțată de Curtea Constituțională. Motivele pe care le-am invocat în acțiune au vizat faptul că, prin decizia sa, Curtea Constituțională a hotărât revocarea din funcție, deși nu am avut calitatea de parte în conflictul soluționat de instanța constituțională, nu am fost citată în fața Curții Constituționale și nu am avut posibilitatea de a avea cel puțin calitatea de <<intervenientă>> pentru a exprima un punct de vedere în apărarea mea”, se arată într-un răspuns al Laurei Codruța Kovesi transmis de biroul de presă al Parchetului General, potrivit Europa FM.

 Fosta șefă a DNA a arătat în plângerea la CEDO că nu a putut contesta decizia Curții Constituționale, inexistența unei căi de atac fiind stabilită de însăși motivarea deciziei Curții Constituționale. Mai multe amănunte puteți citi aici.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top