fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Ministrul Justiției, contestat la Iași: „Mi-e rușine cu rectorul Toader” (VIDEO)

Ministrul Justiției, contestat la Iași: „Mi-e rușine cu rectorul Toader” (VIDEO)


Un camion pe care au fost prinse mash-uri cu fotografia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi mesajul „Mi-e ruşine cu rectorul Toader", este plimbat pe străzile Iaşiului, iniţiatorii acţiunii susţinând că astfel îi cer demisia din funcţia de rector al universităţii din Iaşi.

Protestul este organizat de asociaţia Reset din Iaşi şi se va desfăşura timp de trei zile, între orele 11.00 şi 17.00.

Fondatorul asociaţiei Reset, Daniela Mitrofan, a declarat pentru News.ro că ideea protestului aparţine foştilor absolvenţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" care sunt revoltaţi de prestaţia lui Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei, dar şi de faptul că acesta nu-şi dă demisia din funcţia de rector al universităţii ieşene, ci doar s-a autosuspendat.

„De doi ani tot protestăm şi nu se întâmplă nimic. Să nu creadă Tudorel Toader că poate veni nestingherit să se plimbe prin Iaşi, că noi acceptăm orice. Prin ceea ce face, ne creează un disconfort major. Face oraşul de râs, pătează şi imaginea universităţii. Nu putem sta pasivi. Am strâns şi 700 de semnături de la foşti absolvenţI ai universităţii. Îi cerem demisia, sperăm să plece", a spus Daniela Mitrofan.

Ea a precizat că protestul cu camionul plimbat pe străzile oraşului se va desfăşura timp de trei zile.

„Vom adopta şi alte forme de protest, pe care le vom dezvălui la momentul potrivit. Ideea cu plimbatul camionului cu poza lui Tudorel Toader a prins foarte bine. Ieşenii fac poze, vin şi ne felicită, în timp ce şoferii claxonează în semn de susţinere", a precizat Daniela Mitrofan.

 

Sursa: Digi24

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac