fbpx
Portokal
Jandarmul care a amendat un protestatar surdo-mut pentru scandare de lozinci se alege cu plângere penală Foto: Epoch Times

Jandarmul care a amendat un protestatar surdo-mut pentru scandare de lozinci se alege cu plângere penală


Asociaţia Evoluţie în Instituţie, ONG condus de protestatarul Cristian Mihai Dide, anunţă că va face plângere penală împotriva jandarmului care l-a amendat pe Ioan Duia, cetăţean surdo-mut, pentru scandare de lozinci la Congresul PSD-ului din martie 2018.

Reamintim că, deşi Duia nu poate în mod evident scanda nimic având deficienţe de vorbire, Jandarmeria l-a amendat cu 2000 de lei pentru scandări. Protestatarul a contestat amenda în instanţă şi a câştigat. Jandarmeria a făcut apel însă a pierdut. Revoltaţi de atitudinea oamenilor legii, reprezentanţii EII anunţă deci că vor face plângere penală.

„Ioan Duia a primit un proces verbal de 2000 de lei la Congresul PSD desfăşurat la Sala Palatului în martie 2018, pentru că a „scandat lozinci împotriva Partidului”. Cum a apreciat jandarmul că o persoană cu deficienţe de vorbire poate scanda lozinci? Şi de când apostrofarea politicienilor este interzisă într-o democraţie?

Pentru că nu este de ajuns să anulăm un proces verbal de contravenţie când există astfel de derapaje din partea forţelor de ordine, vom face plângere penală pentru infracţiunea de fals intelectual (art. 321 din Codul penal) şi abuz în serviciu împotriva Maiorului Cătălin Petre Iordache, care are şi funcţie de Comandant de detaşament în cadrul Batalionului IV al DGJMB. Vă reamintim că membrii Batalionul IV sunt recunoscuţi opiniei publice prin apariţiile dese în care îl apără pe Liviu Dragnea în timpul vizitelor acestuia la DNA sau ÎCCJ, dar şi pentru abuzurile pe care le comit în rândul protestatarilor.

Ilegalitatea procesului verbal semnat de către Iordache reiese atât din descrierea faptei, cât şi din documentele depuse de Jandarmerie la dosar. Astfel, protocolul adunării publice nu este unul legal întocmit, întrucât îi lipsesc semnăturile Primarului General şi Secretarului General al Municipiului Bucureşti.

De asemenea, declaraţia depusă la dosar este datată cu 8 martie, nu 7 martie, aşa cum impune legea ( cu 3 zile înaintea desfăşurării adunării publice).

Cum lui Liviu Dragnea îi place să fie înconjurat numai de susţinători, chiar dacă aduşi din teritoriu cu autocarul, forţele de ordine au amendat protestatarii pentru contramanifestaţie, deşi declaraţia iniţial era făcută doar pentru incinta Sălii Palatului, nu şi pentru exteriorul acesteia. Cum altfel să se apere în instanţă dacă nu cu un protocol făcut ulterior, fals, fără semnăturile necesare, dar în care apărea sintagma salvatoare „interiorul şi exteriorul Sălii Palatului”?

Din evidenţele noastre, situaţia proceselor soluţionate definitiv este următoarea: 76% câştigate, 8% transformate în avertisment şi 16% pierdute", transmite EII în comunicatul de presă remis Epoch Times.

Reamintim că Tribunalul Bucureşti a anulat joi, în mod definitiv, amenda primită de la Jandarmerie de protestatarul surdo-mut Ioan Duia.

În luna martie a anului trecut, Jandarmeria amenda cu nu mai puţin de 2000 de lei un protestatar surdo-mut pentru, atenţie!, scandare de lozinci la protestul ce a avut loc la Sala Palatului în ziua Congresului Extraordinar al PSD.

Ioan Duia a contestat în instanţă şi a câştigat la Judecătoria Sectorului 1. Însă, Jandarmeria a făcut apel şi l-a chemat din nou pe cetăţean în faţa judecătorilor. Acum, Tribunalul Bucureşti a tranşat cazul în mod definitiv.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top