fbpx
Print this page
Băutura i-a dat curaj: jandarm condamnat de magistrații Tribunalului Militar Iași pentru insubordonare

Băutura i-a dat curaj: jandarm condamnat de magistrații Tribunalului Militar Iași pentru insubordonare


Un plutonier major din cadrul Jandarmeriei a fost pedepsit de magistraţii Tribunalului Militar Iaşi, care au admis recent acordul de recunoaștere a vinovăţiei încheiat de Ioan B. cu procurorii.

„Instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inculpat şi Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi şi, în consecinţă, pentru inculpat stabileşte pedeapsa de şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de insubordonare. Amână aplicarea pedepsei, pe durata termenului de supraveghere de doi ani. Obligă inculpatul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile la una dintre instituţiile din Primăria Piatra Neamţ sau DGASPC Piatra Neamţ”, au afirmat judecătorii militari. Decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Plutonierul major a fost trimis în faţa instanţei pe data de 18 septembrie 2019. Anchetatorii militari au susţinut că plutonierul major din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Neamţ s-ar face vinovat de comiterea infracţiunii de insubordonare.

Potrivit procurorilor militari, bărbatul este încadrat la IJJ Neamţ, Detaşamentul 1 Mobil, grupa Acţiuni Speciale Antiteroriste, ca subofiţer activ, din 1 ianuarie 2007, şi îndeplineşte funcţia de subofiţer operativ principal.

„Conform planificării de serviciu, pe 26 iulie 2019, între orele 8:00 şi 14:00, efectivele grupei I Acţiuni speciale şi Antiteroriste din cadrul Detaşamentului 1 Mobil, sub comanda sublocotenentului V.G., care îndeplineşte funcţia de şef al grupei de pregătire şi comandant al grupei I Acţiuni Speciale şi Antiterorism, au efectuat activitatea de pregătire colectivă, în cadrul aplicaţiei tactice, pe terenul bazei amenajate în incinta Detaşamentului 1 Mobil. Aşa cum rezultă din rapoartele şi declaraţiile militarilor din grupa I Acţiuni Speciale şi Antiterorism, audiaţi ca martori în cauză, în timpul efectuării exerciţiilor de pregătire planificate de către membrii grupei, s-a observat de către aceştia că, atunci când efectua exerciţiile fizice respective, inculpatul era nesigur în mişcări, incoerent, se clătina şi părea a fi sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe acest fond, plutonierul major i-a adresat cuvine jignitoare comandantului grupei, în timp ce acesta efectua exerciţiile fizice stabilite, la care ofiţerul l-a avertizat verbal cu privire la comportament şi, apoi, pentru că acesta nu s-a conformat, i-a cerut să părăsească baza, să-şi lase colegii să execute activitatea în linişte”, au subliniat anchetatorii.

Conform acestora, în continuare, individul nu s-a conformat, astfel încât şeful grupei i-a ordonat să se prezinte la comandantul Detaşamentului, să întocmească un raport scris cu privire la faptele petrecute şi, pentru că inculpatul i-a spus că nu întocmeşte niciun raport, i-a repetat ordinul, însă fără ca acesta să se conformeze.

„Sublocotenentul i-a raportat comandantului Detaşamentului 1 Mobil faptele petrecute şi acesta l-a chemat pe plutonierul major, care i-a raportat verbal şi, apoi, în scris că, în seara anterioară, a consumat băuturi alcoolice până la o oră foarte târzie, iar, pe fondul oboselii acumulate şi al stării psihice, a recunoscut că i-a adresat ofiţerului cuvinte şi expresii jignitoare. După terminarea activităţii de pregătire, în jurul orei 12:00, toţi membrii grupei au întocmit rapoarte scrise, la ordinul sublocotenentului, în care au arătat faptele petrecute”, au adăugat procurorii. La audieri, bărbatul a recunoscut comiterea faptei.

 

Sursa: realitateadeiasi.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare