Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au admis propunerea, astfel că tânărul în vârstă de 17 ani, a ajuns în arest preventiv.
În rechizitoriu se arată că în 12 septembrie, tânărul de 17 ani s-a dus în pădurea Todosoaia pentru a fura lemne, unde a fost surprins de pădurar.
„Inculpatul minor I.I. s-a deplasat în pădurea denumită „Todosoaia” pentru a sustrage lemne, unde a fost surprins de pădurarul Radu Gorcioaia. În aceste circumstanţe, inculpatul a atacat victima cu o secure şi i-a aplicat cel puţin patru lovituri în zona capului, provocându-i leziuni care au condus la decesul victimei", spun procurorii de Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Tânărul a fost supus unei expertize psihologice, iar, potrivit prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, Cornelia Prisacariu, acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptelor.
Radu Gorcioaia, în vârstă de 50 de ani, era angajat al Direcției Silvice Iași din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva din anul 1999 și era necăsătorit. Pădurarul era titularul Cantonului silvic 21 Lespezi și avea în pază o suprafață de 538 hectare.
Sursa: realitateadeiasi.net