fbpx
 
Tânăr acuzat că a spart de două ori într-o lună aceeași biserică din Popricani,

Tânăr acuzat că a spart de două ori într-o lună aceeași biserică din Popricani,


Polițiștii ieșeni au identificat un tânăr bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat. Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Popricani au identificat un tânăr, de 26 de ani, din localitate, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în seara de 3 spre 4 septembrie a.c., acesta ar fi pătruns într-o biserică din comună de unde ar fi sustras 3.300 de lei, iar în seara de 22 spre 23 octombrie a.c., ar fi pătruns în aceeași biserică, de unde ar fi sustras 70 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat parțial, fiind restituit persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 23 octombrie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

La data de 24 octombrie a.c., acesta urmează să fie prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Cercetările continuă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: