Eliberarea sa a venit după decizia în primă instanţă a Judecătoriei Târgu Jiu, pe care parchetul nu contestat-o. La trei zile după prima hotărâre, luni, Tender a fost pus în libertate.
De altfel, procurorul de şedinţă a fost de acord, chiar în timpul procesului, cu cererea omului de afaceri.
„Procurorul de şedinţă, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, a pus concluzii de admitere a cererii de liberare condiţionată, fără să explice motivele”, a explicat avocatul lui Ovidiu Tender pentru G4Media.ro.
Printre argumentele invocate în apărarea lui Ovidiu Tender au fost vârsta de peste 60 de ani şi „comportamentul exemplar în spatele gratiilor”.
Ovidiu Tender şi Marian Iancu au fost condamnaţi, în luna iunie 2015, la 12 ani şi şapte luni de închisoare, respectiv 14 ani.
Cei doi au fost că au preluat ilegal compania Carom SA Oneşti, pe care au prejudiciat-o cu 140 de milioane de lei.
Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti. Tender a mai stat aproape şase luni, în arest preventiv, în anul 2006, în acelaşi dosar.
În acest dosar, Ovidiu Tender şi Marian Iancu au fost trimişi în judecată în 2006, rechizitoriul fiind întocmit de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.
Sursa: Libertatea