Pe de altă parte, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Violeta Filip, a anunţat că, luni, la ora 13,28, organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au informat telefonic prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu privire la acest caz, persoanele vizate prezentând simptomele unei posibile intoxicaţii cu o substanţă necunoscută. Dintre acestea, trei persoane au decedat.
„În cauză există suspiciuni că intoxicaţia ar fi survenit ca urmare a unei deratizări realizate cu scurt timp înainte la imobilul respectiv. Prin procesul verbal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara (ora 15,30) s-a dispus sesizarea din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în baza articolelor din mas-media. (...) Prin ordonanţa din data de 18 noiembrie, orele 17,30, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus preluarea cauzei, având în vedere gradul de complexitate al acesteia. În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. (...)", arată Violeta Filip.
Sursa: Agerpres