Deținut din Penitenciarul Giurgiu, omorât în bătaie de colegul de celulă

Deținut din Penitenciarul Giurgiu, omorât în bătaie de colegul de celulă


Un deţinut de la Penitenciarul Giurgiu a decedat, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovit de colegul de celulă, în urma unui conflict spontan, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

„Miercuri, în jurul orelor 05,30, la nivelul Penitenciarului Giurgiu, pe fondul unei altercaţii spontane între două persoane private de libertate clasificate în regim de maximă siguranţă, a fost înregistrat decesul uneia dintre acestea. Persoanele implicate în incident se aflau cazate în aceeaşi cameră de deţinere, conflictul spontan şi decesul deţinutului survenind în grupul sanitar al camerei, urmare aplicării unei lovituri", se arată într-un comunicat de presă al ANP.

Potrivit sursei citate, personalul penitenciarului a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, în ciuda eforturilor medicilor fiind declarat decesul.

„Deţinutul prezumat agresor a fost transportat la o unitate spitalicească, în vederea efectuării unui control medical. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la sesizarea Poliţiei Municipiului Giurgiu, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a familiei persoanei decedate", a precizat ANP.

A fost deschis un dosar de incident, urmând a se efectua cercetări pe linie disciplinară faţă de deţinutul implicat, a mai informat sursa citată.

Totodată, conducerea ANP a dispus deplasarea la Penitenciarul Giurgiu a unei echipe de specialişti de la nivelul aparatului central, coordonată de directorul Direcţiei Siguranţă Deţinerii şi Regim Penitenciar, în vederea verificării cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top