fbpx
Portokal
Au fost prinși ucigașii femeii găsită fără viață pe un câmp, la marginea Iașului!

Au fost prinși ucigașii femeii găsită fără viață pe un câmp, la marginea Iașului!


Polițiștii ieșeni i-au identificat pe autorii crimei de pe câmpul de lângă Cicoarei. Doi bărbaţi au fost audiaţi, duminică seara, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în cazul femeii care a fost găsită moartă vineri, la marginea Iașului. Anchetatorii îi acuză un viol urmat de crimă. Cei doi suspecți, în vârstă de 30 respectiv 48 de ani, au fost reținuți.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cei doi bărbaţi, Sîn Narcis, recidivist, şi Spiridon Laurenţiu, au fost identificaţi de poliţişti şi au fost audiaţi duminică seara la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, informează Mediafax.

Sursele citate susţin că cei doi sunt suspecţi,  în cazul femeii care a fost găsită vineri moartă pe un câmp din oraş. Identitatea acesteia nu a fost încă stabilită.

Femeia a fost bătută şi s-a stabilit că avea 1,80 mg/l alcool pur în sânge, susţin sursele citate, care au adăugat că înainte cei doi bărbaţi şi femeia ar fi băut împreună într-un bar.

Sîn Narcis, fiul cunoscutului interlop Ion Gangal, recidivist, este bănuit că ar fi ucis femeia găsită pe câmp în zona Cicoarei. El a recunoscut aseară în fața procurorilor că a ucis-o pe femeie. Celălalt presupus criminal este Laurențiu Spiridon. Când avea 20 de ani, Sîn a fost acuzat că a ucis un profesor.

Cei doi ar fi abordat femeia și ar fi băut într-un bar din zonă, iar la un moment dat au plecat. Ulterior, toți trei ar fi ajuns pe un câmp din zona Cicoarei. I-au propus femeii să întrețină relații sexuale, însă aceasta a refuzat. Anchetatorii spun că cei doi ar fi lovit-o puternic în zona feței, iar mai apoi au încercat să o violeze. Fiindcă erau prea beți, bărbații nu ar fi reușit să-și ducă planul până la capăt, astfel că au lovit-o de mai multe ori pe femeie în zona capului.

La audieri au recunoscut fapta, însă au dat vina unul pe celălalt. Sîn a fost reținut pentru 24 de ore, pentru omor, iar Spiridon a fost internat la Institutul de Psihiatrie „Socola”, pentru investigații.

Medicii legişti au concluzionat că moartea a fost cauzată de o lovitură aplicată în zona capului. Pentru a rezolva cazul, 50 de poliţişti au audiat circa 200 de persoane. Nu s-au găsit imagini cu cei doi şi din acest motiv ancheta s-a desfăşurat cu dificultate, scrie „Ziarul de Iași”.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top