Primar din Argeș, cercetat penal după ce a lovit cu mașina un copil și a fugit de la locul accidentului

Primar din Argeș, cercetat penal după ce a lovit cu mașina un copil și a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei Beleţi Negreşti din judeţul Argeş a acroşat cu maşina un copil de 10 ani şi a fugit, fiind cercetat penal de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălina Epure, a declarat pentru Mediafax că accidentul a avut loc miercuri pe raza localităţii Călineşti.

„Un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani din direcţia Călineşti spre Valea Corbului ar fi acroşat un minor de 10 ani, care se deplasa pe marginea părţii carosabile, după care şi-ar fi continuat deplasarea, fiind identificat ulterior, pe raza aceleiaşi localităţi. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Minorul a fost rănit uşor, fiind transportat la spital, pentru efectuarea de investigaţii medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie pe numele bărbatului”, a spus Epure.

Potrivit acesteia, şoferul a declarat poliţiştilor că nu şi-a dat seama că ar fi acroşat copilul şi nu a părăsit, cu intenţie, locul accidentului.

Surse judiciare au declarat că şoferul vinovat este Dorin Cătănea, primarul comunei Beleţi Negreşti.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top