Foto: Opinia Timișoarei Foto: Opinia Timișoarei

Prejudiciu de 5,5 milioane de euro într-un dosar privind reciclarea deșeurilor: percheziții în 4 județe și în București

Poliţiştii efectuează duminică dimineaţă 21 de percheziţii, în patru judeţe şi în Capitală, fiind vizate persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5.500.000 de euro prin infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul reciclării deşeurilor, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul IPJ Mehedinţi sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi efectuează 21 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale de pe raza judeţelor Mehedinţi, Hunedoara, Timiş, Prahova şi a municipiului Bucureşti şi pun în aplicare 18 mandate de aducere.

Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat este de 26.692.920 lei.

Potrivit sursei citate, din cercetări a rezultat că începând cu anul 2018 până în prezent persoanele bănuite ar fi constituit şi aderat la un grup infracţional organizat având ca scop obţinerea unor bonificaţii de la organizaţia de profil pentru activităţi fictive de reciclare a deşeurilor din plastic, PET şi sticlă.

Astfel, aceştia ar fi întocmit documente fictive pentru patru societăţi comerciale, consemnând în fals activităţi de colectare, transport şi predare în vederea reciclării deşeurilor, documente pe care care le-ar fi predat organizaţiei de profil în vederea obţinerii de bonificaţii, determinându-i pe reprezentanţii acestor societăţi să se sustragă de la plata taxelor datorate bugetului de stat, precizează IPJ Mehedinţi.

La acţiune participă poliţişti din cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi inspectoratele de poliţie ale judeţelor Mehedinţi, Hunedoara, Timiş şi Prahova.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top