fbpx
Portokal
Motivarea judecătorilor în dosarul lui Mircea Beuran: A transformat o instituţie de prestigiu în propria piaţă de desfacere

Motivarea judecătorilor în dosarul lui Mircea Beuran: A transformat o instituţie de prestigiu în propria piaţă de desfacere


Motivarea judecătorilor în dosarul lui Mircea Beuran arată că medicul a fost înregistrat în timp ce recunoștea că a primit 10.000 de euro, pentru a truca un concurs la Universitatea de Medicină.

Magistrații arată că acesta a transformat facultatea în propria piaţă de desfacere pentru obținerea de venituri ilicite.

Judecătorii susțin că se impune ca medicul să fie arestat la domiciliu pentru a fi înlăturată starea de pericol pentru ordinea publică.

„Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria , ca sursă personală de venituri ilicite. (…) Fapta inculpatului este cu atât mai condamnabilă, în contextul corupţiei din domeniul medical/universitar, cu atât mai mult cu cât nivelul (ridicat) de salarizare al unui medic ar trebui să aibă corespondent în integritatea acestuia”, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.

Magistraţii mai spun că prin astfel de fapte se intreţine iluzia că tinerii absolvenţi îşi pot cumpăra posturile.

„Nu întâmplător, poate, un număr alarmant de tineri (inclusiv absolvenţi ai instituţiilor de medicină) au ales să părăsească ţara, indicând corupţia drept principala cauză a acestui . Că un post se cumpără, de cele mai multe ori, pe bani, o dovedeşte şi cazul de faţă”, se mai spune în motivare.

Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu săptămâna trecută. Medicul ar fi primit 10.000 de euro de la denunţătoarea din dosar ca să scoată la concurs un post de asistent universitar în Universitatea de Medicină.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top