fbpx
16 persoane puse sub acuzare pentru șantaj în dosarul în care a fost audiat Copdrin Ștefănescu

16 persoane puse sub acuzare pentru șantaj în dosarul în care a fost audiat Copdrin Ștefănescu


Procurorii DIICOT din Caraş-Severin au pus sub acuzare, vineri, 16 persoane pentru mai multe infracţiuni, printre care şantaj şi abuz în serviciu, în dosarul în care a fost audiat în calitate de suspect şi fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cele 16 persoane sunt urmărite penal pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, şantaj, complicitate la şantaj, folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fals material în înscrisuri oficiale, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, transmite Agerpres.

Ancheta care îl vizează pe Codrin Ştefănescu şi alţi membrii PSD se referă la schimbări pe criterii politice în instituţii din judeţul Caraş-Severin.

„În cauză s-a stabilit că, la sfârşitul anului 2018, la nivelul judeţului Caraş-Severin s-a constituit un grup infracţional organizat având drept scop obţinerea unor profituri materiale prin subordonarea cât mai multor instituţii publice (prin şantajarea conducătorilor acestor instituţii), care să le asigure accesul la banii publici şi, implicit, posibilitatea de a-i împărţi între membrii grupului. Astfel, în luna decembrie 2018, membrii grupului infracţional organizat s-au folosit de posibilitatea numirii unei persoane apropiate la conducerea organizaţiei judeţene a unui partid politic, în scopul preluării controlului asupra tuturor instituţiilor publice de la nivelul judeţului Caraş-Severin şi asupra altor unităţi publice, care dispun de fonduri financiare importante, în scopul însuşirii sumelor de bani prin contracte de servicii şi lucrări executate parţial sau fictiv", declară DIICOT.

Procurorii spun că, pentru preluarea controlului asupra instituţiilor publice din judeţul Caraş Severin, grupul infracţional urmărea schimbarea din funcţii a şefilor acestor instituţii publice şi înlocuirea acestora cu persoane obediente sau apropiate de liderii grupării.

„Înlocuirea şefilor instituţiilor se putea realiza doar în situaţii excepţionale, respectiv în cazul săvârşirii unor fapte penale sau a unor abateri disciplinare grave. Pentru realizarea acestui scop, membrii grupului infracţional au ticluit crearea artificială a unor presupuse abateri disciplinare grave săvârşite de către conducătorii instituţiilor pe care urmăreau să îi schimbe din funcţiile deţinute. Pentru a amplifica gravitatea presupuselor abateri disciplinare, membrii grupului publicau periodic articole în mass-media locală controlată de către aceştia, articole ce aveau ca scop crearea unui pretext pentru declanşarea de controale disciplinare şi crearea unor presiuni mediatice asupra modului de efectuare a controalelor", precizează DIICOT.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

După ce a fost audiat vineri la DIICOT Caraş-Severin, Codrin Ştefănescu a confirmat că are calitatea de suspect.

„În acest dosar toţi suntem suspecţi. Eu sunt suspectul care am venit în judeţ de două ori, o dată în ianuarie anul trecut, o dată cu constituirea unei echipe interimare de conducere a PSD Caraş-Severin, când am stat puţin timp, şi a doua oară în luna martie, când am venit împreună cu mai mulţi colegi din conducerea centrală a partidului şi mai mulţi miniştri şi am stat şase ore pentru a asista la alegerile judeţene de partid (...) Am fost să dau o declaraţie în calitate de fost secretar general al partidului. Sunt alături de colegii mei în această chestiune prin care trec", a afirmat Codrin Ştefănescu.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top