Ca la Brăila: cinci bărbați, amendați după ce au făcut grătar în mijlocul unei străzi din oraș

Ca la Brăila: cinci bărbați, amendați după ce au făcut grătar în mijlocul unei străzi din oraș


Cinci bărbaţi care făceau grătar în mijlocul unei străzi din municipiul Brăila şi ascultau muzică la maxim au fost amendaţi de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.3/2020, a legii privind deranjarea ordinii şi liniştii publice şi a legii privind desfăşurarea activităţilor de picnic

Potrivit informaţiilor remise vineri de IPJ Brăila, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au depistat pe data de 2 aprilie, în jurul orei 18,00, cinci persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 49 de ani, care tulburau liniştea şi ordinea publică, ascultând muzică la intensitate mare, în timp ce făceau grătar chiar în mijlocul unei străzi din municipiu.

„Întrucât aceştia nu s-au supus solicitărilor poliţiştilor de a-şi înceta activitatea, au fost încătuşaţi şi controlaţi corporal sumar, conform procedurilor. Cu această ocazie, asupra unui tânăr de 23 de ani, din Brăila, a fost găsit un cuţit tip briceag, în lungime totală de 27 de cm şi lama de 12 cm, care îl purta în buzunarul pantalonilor", se arată în comunicatul IPJ Brăila.

Cei cinci au fost conduşi la sediul poliţiei, unde au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.3/2020, Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi Legea 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic.

Totodată, pe numele tânărului de 23 de ani, poliţiştii au întocmit şi dosar penal, în cauză continuându-se cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top