fbpx
Foto: Facebook/Alina Mihaela Roșca Foto: Facebook/Alina Mihaela Roșca

Alina Horeanu, studenta care a ucis cu 33 de lovituri de cuțit un afacerist în Iași, eliberată după ce a ispășit jumătate din pedeapsă


Alina Mihaela Horeanu, o fostă studentă din Suceava care a ucis, în 2007, alături de un alt coleg, un om de afaceri din Botoșani, a fost eliberată după 10 ani de închisoare, deși primise inițial o condamnare de 20 ani.

Potrivit Monitorul de Suceava, Alina Horeanu, care și-a schimbat între timp numele în Roșca, era studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, în timp ce prietenul ei, Vlad Irimia Scurtu, cu care a comis crima, era student la distanţă la Facultatea de Informatică.

Horeanu şi Scurtu au plănuit să-l omoare pe Daniel Mancaş, directorul unei firme din Botoşani cu care fata a avut o relaţie după ce s-au cunoscut pe internet. Potrivit planului, cei doi l-au atras pe Daniel Mancaş la Iaşi, unde l-au omorât cu 33 de lovituri de cuţit, dar şi mai multe lovituri cu o bâtă de baseball, scrie sursa citată.

Cei doi studenţi au decis să scape de cadavrul lui Daniel Mancaş şi au mai chemat în ajutor doi prieteni, Daniel Brăescu şi Alexandru Stan. Toţi patru au pus cadavrul lui Mancaş în portbagaj şi l-au transportat în pădurea de la Ilişeşti.

După ce au stropit corpul cu patru pungi de clor, au turnat pământ de flori peste cadavru.

Pentru fapta lor, Alina Horeanu și Vlad Irimia Scurtu au primit câte 20 de ani de închisoare.

Monitorul de Suceava notează că judecătoria Gherla a admis propunerea formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Gherla în ceea ce o privește pe Alina Horeanu.

„Judecătorii au decis liberarea condiționată a persoanei private de libertate Roșca Mihaela Alina (fostă Horeanu, fostă Stoian). Ea avea de executat o condamnare de 20 de ani de închisoare pentru omor, dar și pentru înșelăciune. Din procesul-verbal și caracterizarea anexată, reiese că persoana privată de libertate execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. Până pe 13 februarie 2020, aceasta a executat 5.529 de zile de închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, ea trebuie să execute 3/4 din pedeapsă, adică 5.478 de zile de închisoare. Mai reiese că deținuta a fost sancționată disciplinar o singură dată. Sancțiunea a fost ridicată prin recompensare”, au arătat magistrații de la Judecătoria Gherla în motivarea deciziei de liberare condiționată.

Judecătorii au explicat și motivele pentru care s-a ajuns la această soluție, precum și faptul că au fost îndeplinite toate condițiile legale.

„Pentru rezultate bune, aceasta a fost recompensată de 59 de ori. Față de personalul din penitenciar și față de colegi a manifestat respect. Din textul de lege reiese că pentru a fi liberat condiționat, persoana privată de libertate trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare). Din cele de mai sus reiese că deținuta îndeplinește toate condițiile pentru liberare condiționată, astfel că propunerea comisiei va fi admisă și se va dispune liberarea condiționată a condamnatei pe data rămânerii definitive a sentinței”, se mai arată în motivarea instanței de judecată.

 

Sursa: Monitorul de Suceava


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top