Proxenet din Mizil, arestat preventiv: mai multe tinere, printre care și o minoră, bătute cu toporul și obligate să se prostitueze (VIDEO)

Proxenet din Mizil, arestat preventiv: mai multe tinere, printre care și o minoră, bătute cu toporul și obligate să se prostitueze (VIDEO)


Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au efectuat cercetări, împreună cu D.I.I.C.O.T., cu privire la activitatea infracțională a unor persoane din Mizil implicate în trafic de minori și trafic de persoane.

Din cercetări a rezultat că, începând cu anul 2016, până în prezent, acestea ar fi recrutat, transportat şi adăpostit, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe raza județului Prahova, mai multe tinere, printre care și o minoră, preluând sumele de bani obţinute de victime în acest mod.

Pentru probarea faptelor ilicite, la data de 18 mai 2020, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti a efectuat, pe raza orașului Mizil, județul Prahova, trei percheziții domiciliare.

„În fapt s-a reţinut că începând cu luna ianuarie 2016, inculpatul Z. M. C a racolat mai multe tinere de pe raza oraşului Mizil şi a comunelor învecinate, profitând de faptul că acestea provin din familii dezorganizate, au o situaţie materială precară şi o slabă pregătire şcolară, fiind determinate de către acesta sa practice prostitutia la limita dintre judetele Prahova si Buzau, precum si in parcarile situate pe DN1B, intre localităţile Albesti Paleologu si Mizil.

De asemenea, din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că una dintre persoanele vătămate, minoră la acea dată şi devenită concubină a inculpatului Z. M. C., era exploatată de către acesta, fiind agresată atunci când pleca de la locuinţa sa, când refuza să se prostitueze, ori când nu îi aducea suficienţi bani.

Din cercetări a mai rezultat faptul că cei doi au împreună un copil minor, fiind forţată să se prostitueze până cu o săptămână înainte de data naşterii fiului său, iar după naşterea acestuia reluând activităţile de prostituţie după cel mult trei săptămâni şi două zile.

Agresiunile îndreptate împotriva persoanei vătămate au culminat la data de 18.11.2018, când inculpatul a luat-o cu maşina din locul în care se prostitua, după ce în prealabil a lovit-o intenţionat cu bara din faţă a maşinii, a dus-o la locuinţa sa şi i-a produs multiple agresiuni fizice, cu precădere în zona membrelor inferioare, cu toporul, victima suferind fracturi deschise, care au necesitat pentru vindecare un număr de 65 – 70 zile de îngrijiri medicale.

De precizat că exploatarea victimei a continuat şi după majorat, exemplificativă fiind în acest sens plângerea penală pe care a formulat-o la data de 14.05.2019, când a sesizat Poliţia oraşului Mizil cu privire la faptul că inculpatul Z. M. C i-a preluat documentele personale şi a ameninţat-o că o omoară dacă nu continuă să practice prostituţia în folosul acestuia.

De teamă, a doua zi, la data de 15.05.2019 persoana vătămată şi-a retras declaraţia, susţinând că nu a fost lovită, iar prostituţia ar fi practicat-o numai în interes propriu.

De asemenea, s-a mai stabilit faptul că la începutul acestui an inculpatul şi persoana vătămată s-au deplasat în Anglia, unde victima a practicat prostituţia, însă din cauza pandemiei COVID-19 nu a mai avut surse de venit, nemaiavând clienţi şi fiind nevoită să revină în ţară alături de inculpat”, se arată în comunicatul DIICOT.

Au conduse la sediul unității de parchet, pentru audieri, 4 persoane.

În urma investigațiilor, un bărbat a fost reținut ieri, de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi violenţă în familie, iar astăzi a fost prezentat Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top