Caz îngrozitor în Olt: o lituaniancă și-a agresat fiica de două luni pentru că plângea, până a omorât-o

Caz îngrozitor în Olt: o lituaniancă și-a agresat fiica de două luni pentru că plângea, până a omorât-o


O femeie din Lituania, care locuieşte în Stoeneşti, având o relaţie cu un cetăţean român din localitate, a fost reţinută pentru că şi-ar fi agresat fiica de numai două luni, enervată că aceasta nu se oprea din plâns, producându-i leziuni grave la nivelul creierului şi a coloanei vertebrale, bebeluşul decedând în urma acestora, a informat sâmbătă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa.

„În după amiaza zilei de 4 iunie s-a petrecut fapta. Întrucât fiica ei în vârstă de două luni a început să plângă şi nu se oprea, s-a enervat şi a început să o zdruncine puternic, producându-i leziuni la nivelul creierului, ca urmare a lovirii creierului de cutia craniană. Pentru că a continuat să plângă, atunci a continuat să o agreseze, producându-i fractura coloanei", a precizat pentru Agerpres reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Potrivit sursei citate, femeia l-a anunţat despre ce a făcut pe fratele bărbatului cu care are o relaţie, iar acesta a solicitat ajutor medical. Tătal fetiţei se afla la muncă în Anglia, cei doi mai având un băieţel în vârstă de doi ani.

Directorul DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca, a declarat că fetiţa a mai fost internată în urmă cu o lună, din cauza unor leziuni craniene, la SJU Slatina, iar apoi a fost transferată la Spitalul „Marie Curie" din Bucureşti, unde a fost internată împreună cu mama ei.

La acel moment, DGASPC a luat legătura cu Primăria Stoeneşti şi s-a făcut o anchetă socială, care a vizat însă în principal dacă băieţelul de doi ani poate rămâne în îngrijire în familia extinsă anchetă socială sau se impune preluarea în sistemul de protecţie a copilului, decizia fiind ca acesta să rămână în grija unchiului. La acel moment, mama fetiţei nu a recunoscut că ar fi agresat bebeluşul, dând declaraţie că leziunile au fost cauzate de faptul că fetiţa a fost trasă din pat de către frăţiorul ei.

Rădiţa Piroşca a mai menţionat că din partea spitalului „Marie Curie” nu s-a primit înştiinţare cu privire la externarea fetiţei şi reîntoarcerea acesteia în Stoeneşti.

Reprezentantul DGASPC Olt a mai precizat că în prezent a fost demarată o nouă anchetă socială care va stabili în grija cui va rămâne băieţelul de doi ani.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top