Criminalul care a incendiat-o pe adolescenta din Mehedinți a murit: el a încercat să se sinucidă în arest, în urmă cu câteva zile

Criminalul care a incendiat-o pe adolescenta din Mehedinți a murit: el a încercat să se sinucidă în arest, în urmă cu câteva zile


Bărbatul care a incediat o fată de 17 ani din Mehedinţi a murit luni seară în Spitalul din Drobeta Turnu Severin, unde fusese adus joi, după ce a încercat să se spânzure în arestul IPJ Mehedinţi, folosind lenjeria intimă şi tricoul.

„El a venit de la început foarte grav, a făcut acolo stop cardio-respirator, în penitenciar, în momentul tentativei de sinucidere, a fost resuscitat de colegii de la Ambulanţă şi adus în stare gravă, în comă de gradul 4 la noi, fără şanse practice de a supravieţui. Starea s-a agravat permanent, a apărut febra mare de tip central care nu mai scădea cu nimic, iar ieri era foarte grav, nici nu ne-am aşteptat să prindă dimineaţa. A decedat aseară, pe la 11.30”, a declarat pentru un post de televiziune Radu Iman, managerul Spitalului Judeţean Mehedinţi, potrivit News.ro.

Joi, IPJ Mehedinţi a anunţat că Ion Turnagiu, reţinut pentru 30 de zile după ce a incendiat o fată de 17 ani, a încercat să se sinucidă, folosindu-se de “obiectele vestimentare”.

Bărbatul a folosit lenjeria intimă şi tricoul pentru a încerca să se spânzure. El a fost transportat la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Ion Turnagiu a ucis cinci persoane şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fiind eliberat după 25 de ani.

După ce a incendiat adolescenta, Ion Turnagiu a fost arestat pentru 30 de zile.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top