fbpx
Portokal
Achitare pentru Darius Vâlcov într-un dosar în care este judecat pentru instigare la dare și luare de mită: decizia nu este definitivă

Achitare pentru Darius Vâlcov într-un dosar în care este judecat pentru instigare la dare și luare de mită: decizia nu este definitivă


Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost achitat vineri într-un dosar în care este judecat pentru instigare la dare și luare de mită. Decizia a fost luată de Tribunalul Gorj și nu este definitivă. Vâlcov este condamnat la închisoare în alte două dosare de corupție, una dintre sentințe fiind pronunțată chiar în acestă săptămână.

În acelaşi dosar sunt trimise în judecată alte trei persoane, iar magistrații au decis achitarea și în cazul acestora, scrie Mediafax. Ceilalţi trei inculpaţi în dosar sunt Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica, Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii judecaţi pentru dare de mită şi un funcţionar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Olt, Eduard Cincu, acuzat de luare de mită.

„Achită pe inculpatul C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Achită pe inculpatul D. M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpata C.-S. E.-M. pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpatul V. D.-B. pentru săvârşirea infrcţiunilor de instigare la dare de mită şi instigarea la luarea de mită. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale", a decis instanța.

Fostul ministru este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Potrivit anchetatorilor, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie - aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată.

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost condamnat marți la 6 ani și 6 luni de închisoare într-un proces de corupție, faptele fiind săvârșite, potrivit DNA, în calitate de primar al Slatinei. Decizia a fost luată de Tribunalul Dolj și nu este definitivă.

El mai are o condamnare la 8 ani de închisoare, în prima instanță, și pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția. Darius Vâlcov ar fi săvârșit faptele de care este acuzat tot în perioada în care era primar al municipiului Slatina. Procesul este suspendat.

Darius Vâlcov a fost considerat eminența cenușie a programului economic PSD și artizan al mai multor măsuri economice controversate, în calitate de consilier al premierului Viorică Dăncilă. Vâlcov este cel care a gândit și elaborat controversata OUG 114/2018, care a bulversat mai multe sectoare economice (bănci, energie, telecom, fondurile private de pensii).

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top