fbpx
 

Items filtered by date: Vineri, 18 Octombrie 2019

Fostul președinte PSD Liviu Dragnea a formulat, vineri, o contestaţie în anulare, o cale de extraordinară de atac, la decizia definitivă de condamnare la 3 ani şi jumătate, primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Teleorman.

Publicat in Justitie
ANAF i-a dat pe bogații necinstiți pe mâna procurorilor. 18 dintre cei mai înstăriți români au avut în primele opt luni ale anului venituri nedeclarate de aproape 119 milioane de lei.

Publicat in Fiscalitate
Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, s-a înscris în Forța Națională, se arată într-un comunicat dat publicității, vineri, de acest partid.

Publicat in Parlament
Poliţia Capitalei caută un copil în vârstă de 14 ani care a dispărut, vineri, după ce a plecat din curtea unei şcoli din sectorul 1. Oamenii legii cer şi sprijinul populaţiei pentru a găsi băiatul.

Publicat in Social
Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, a declarat că a fost chemată luni dimineaţa la DNA, în calitate de martor, după ce aceasta l-a acuzat pe ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, că în ziua moţiunii de cenzură i-a cerut să reţină aeronave la sol.

Publicat in Justitie
Un aisberg mare, de aproximativ 260 de kilometri pătraţi, s-a desprins recent din bancul de gheaţă Getz din Antarctica de Vest.

Publicat in Panorama
Cetăţenii români din Marea Britanie vor fi foarte bine protejaţi prin Acordul Brexit, a declarat vineri preşedintele Klaus Iohannis, care a participat la Consiliul European de la Bruxelles.

Publicat in Presedintie
Bombardamente și focuri de armă se auzeau, vineri, în jurul oraşului Ras al-Ain din nordul Siriei, la o zi după ce Turcia şi SUA au convenit asupra unei încetări temporare a ofensivei turce.

Publicat in Eveniment
Poliţiştii de frontieră din Vama Nădlac II-Csanadpalot au depistat patru vietnamezi care au încercat să iasă ilegal din România, ascunși în interiorul unei autoutilitare, conduse de un cetăţean român.

Publicat in Social
Un bărbat de 30 de ani din Vaslui, acuzat că în luna mai a agresat sexual două fetiţe de 7 ani, în scara unui bloc, a fost condamnat de judecători.

Publicat in Moldova
Pagina 2 din 3

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31