fbpx
 

Items filtered by date: Sambata, 12 Decembrie 2020

Doi bărbaţi şi o femeie care nu purtau mască de protecţie şi consumau alcool pe stradă, aşezaţi pe o bordură în zona Gării de Nord din Capitală, au fost încătuşaţi şi luaţi pe sus de poliţişti.

Publicat in Social
Doi migranţi din Afganistan au fost găsiţi morţi pe un câmp din judeţul Arad, lângă autostrada A1, autorităţile fiind alertate de un al treilea migrant din grup, care a fost înjunghiat şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri.

Publicat in Social
Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic (Ando) a încetat din viaţă, anunţă familia gazetarului, într-o postare pe Facebook.

Publicat in Social
Controale ample au loc în județul Suceava, la firmele cu activitate forestieră, după ce un activist de mediu a fost atacat cu pietre.

Publicat in Moldova
O reţetă delicioasă, dar și de sezon, a fost realizată de câteva studente din Iași. Fetele au lucrat ore în șir în laborator, până au produs o bere cu ghimbir, cu aproape cinci la sută alcool.

Publicat in Educatie
Jurnalistul disident iranian Ruhollah Zam, care a fost condamnat pentru instigare la violenţă în timpul protestelor antiguvernamentale din 2017, a fost executat sâmbătă, a anunţat televiziunea de stat iraniană, citată de Reuters.

Publicat in Eveniment