fbpx
 

Items filtered by date: Vineri, 12 Noiembrie 2021

Deputații USR din Comisia pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților au depus amendamente la proiectul de lege 201/2021 prin care părinții care rămân alături de bebelușii lor în primul an de viață pot solicita acordarea stimulentului de reinserție profesională, în valoare de 1.500 de lei, acordat părinților care se întorc  mai devreme de 12 luni în câmpul muncii.

Publicat in Politica Locala
Şapte magazine şi o bancă au fost au primit amenzi îm sumă totală de 260.000 de lei în urma unor controale făcute, vineri, de Comandamentul Special Black Friday al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Publicat in Administratie Locala
Astăzi, 12 noiembrie, Comisia Europeană a autorizat vineri introducerea pe piaţă a unei a doua insecte, Locusta migratoria (lăcusta călătoare), ca aliment nou, anunţă într-un comunicat executivul comunitar.

Publicat in Panorama
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat vineri că situaţia privind pandemia de COVID-19 este mai bună decât în urmă cu o săptămână şi că există locuri la terapie intensivă.

Publicat in Sanatate
Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi a primit, prin intermediul Ministerului Sănătăţii, opt incubatoare de înaltă performanţă, care vor putea fi folosite în secţia de Terapie Intensivă. 

Publicat in Sanatate
Indemnizații în perioada pandemiei, obținute de 110 persoane din mai multe județe fac obiectul unor dosare penale în cadrul cărora polițiștii ieșeni au efectuat o serie de percheziții. Mulți dintre cei vizați sunt lăutari.

Publicat in Social
O crimă de un sadism extrem s-a petrecut în localitatea Guranda, comuna Durneşti, din judeţul Botoşani. O femeie de 32 de ani este acuzată că şi-a omorât fratele cu 11 ani mai mare, scrie Știrile Pro TV.

Publicat in Moldova
„Pleacă Ludovic Orban din PNL, plec și eu”, anunță deputatul Ionel Dancă. El este unul dintre parlamentarii care s-au dezafiliat din grupul PNL și a fost purtătorul de cuvânt al Guvernului Orban. „Excluderea lui Ludovic Orban din PNL înseamnă să scoți spiritul liberal din PNL”, afirmă Dancă.

Publicat in Parlament
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, au efectuat joi patru percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxentism.

Publicat in Social
Aproape trei sferturi dintre angajaţii din sistemul de învăţământ care nu sunt vaccinaţi nu intenţionează să se vaccineze în perioada următoare, relevă rezultatele unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret" în rândul salariaţilor din sistemul de educaţie şi publicat vineri.

Publicat in Educatie
Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30