fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 

Items filtered by date: Miercuri, 18 August 2021

Alexandra, fata de 16 ani care a ucis un bărbat ce ar fi sechestrat-o și ar fi încercat să o violeze în locuința lui din Piatra Neamț, a fost internată într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), unde primeşte consiliere după şocul prin care a trecut.

Publicat in Moldova
O femeie din Afganistan, mamă a patru copii, a fost ucisă în propria casă, după ce a refuzat să le gătească talibanilor, relatează CNN, citat de Știrile Pro TV

Publicat in Panorama
Dan Vîlceanu a fost validat pentru funcția de ministru de finanțe cu 47 de voturi pentru și unul împotriva, anunță G4Media. Din tabăra Orban, doar liderul PNL a fost prezent la ședința de validare.

Publicat in Guvern
Polițiștii de frontieră din Vama Curtici au descoperit, într-un tren internaţional care avea ca destinaţie Austria, un cetățean afgan, în vârstă de 15 ani, ascuns în geamantanul care aparţinea unui pasager, cetăţean român.

Publicat in Social
Polițiștii ieşeni au intervenit marți, 17 august, la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 280 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 25 de infracțiuni.

Publicat in Social
Scandal în Vrancea! Fosta directoare a Liceului de Artă „Gh. Tătărescu” din Focşani, protagonista unui scandal imens în urmă cu trei ani, când fotografii și imagini video cu ea complet dezbrăcată, în scene tandre alături de un elev, au apărut în presă, a fost numită în funcția de inspector de arte, informează Ziare.com.

Publicat in Moldova
Încă un produs a fost retras de la comercializare, anunță ANSVSA. Un sortiment de mac vândut în rețeaua de magazine Mega Image a fost rechemat, după ce a fost constatată prezența pesticidelor peste limita legală.

Publicat in Social
Fostul primar PNL din Jilava, Adrian Mladin, a fost condamnat la 6 ani de detenţie în primă instanţă, într-un nou dosar penal. În acest dosar, Adrian Mladin a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi spălare de bani. Ar fi primit mită peste un milion de euro de la dezvoltatori imobiliari pentru eliberarea unor autorizaţii.

Publicat in Justitie
Capitala şi 22 de judeţe din centrul, sudul şi estul ţării vor intra miercuri sub Cod galben de vijelii şi averse, atenţionarea meteorologilor fiind valabilă până joi dimineaţa.

Publicat in Vremea
Pagina 3 din 3

Arhiva ReporterIS

« August 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac