Reprezentanţii municipalităţii ieşene au anunţat, luni, că se pregătesc pentru intrarea în „scenariul portocaliu", deoarece rata de incidenţă cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile a ajuns la 2,94 la 1.000 de locuitori.
SUA au trimis, duminică seară, o primă tranșă dintr-un lot de echipament militar performant pentru sporirea capacităților defensive ale Armatei Republicii Moldova, informează G4Media.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan îl ironizează la RFI pe fostul lider al formaţiunii, Ludovic Orban, după ce acesta a spus că parteneriatul său cu Klaus Iohannis s-a încheiat. „Nu ştiam că au o legătură personală atât de puternică", afirmă Rareş Bogdan.
Cesar Gimeno și Luis Lens, cumnatul său, făceau scufundări în Marea Mediterană, în timp ce erau în vacanță în Xabia, Spania, informează Insider, citat de Știrile Pro TV.
Poliţiştii de frontieră din Curtici au depistat un cetățean din Cuba și unul din Sri Lanka care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat folosind permise de ședere false.
Poliţiştii ieşeni au intervenit duminică la 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 150 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 33 de infracţiuni.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au efectuat duminică 7 percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
Talibanii au interzis frizerilor din provincia Helmand să mai radă sau să tundă bărbile clienților, motivând că acest lucru încalcă legea islamică, așa cum o interpretează ei, relatează BBC.
Un bărbat a fost găsit spânzurat, duminică seara, în podul unei case incendiate din comuna Bălești, județul Gorj. Acesta a fost descoperit în momentul care pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins locuința.